Şi, cu voia dumneavoastră, tovarăşul Iliescu.

Trebuie să acceptăm faptul că e este o persoană politicoasă, că ştie să abordeze corespunzător problemele. Şi nu în ultimul rând, că se poate pune bază pe el. Nu credeţi asta: ia vedeţi ce frumos ne spune cum că ne mulţumeşte pentru încrederea acordată.Este simpatic. Cum nu ne poate fi simpatic? Doar face primii lui paşi în blogosferă. E că-i un dulce? Hai, aşa, copăcel. Da’ creşte el mare.

Da’ parcă a mai crescut un pic. Prin ‘89 când o apărut pe sticlă să ne prezinte lista de salvatorii naţiei, ultimul pe listă CU VOIA DUMNEAVOASTRĂ, era el. Normal că a noastră, nu? Noi, pipălul – nu personal, ci “restul”. I-am dat voie. Normal că nu fiecare individ în parte şi-a dat acordul. Au fost ceilalţi, marea majoritate cu care e atât de greu să te consulţi şi să-ţi dai seama că şi ei ştiau doar că “restul” şi-au dat voia.

Atunci era un pic mai mic, aşa la vro’ 2-3 cm cât părea pe sticlă.

Acum pare mai mare, se întinde pe vro’ 15×15 cm. Ne mulţumeşte pentru încrederea acordată. Nouă doar pentru că i-am citit din greşeală postu’? Ălora care-i găzduiesc blogul? Nu contează. Important este faptul că i-am acordat cică încrederea. Nu cred că este doar o înţălegere greşită a modului în care se poate pune un blog pe wordpress sau altundeva. Nu, omul ăsta, la fel ca alţii mai roşii sau mai rozalii, are o capacitate uimitoare de a confisca. A confiscat o revoluţie, doar nu o să ne crizăm că ne confiscă încrederea acu’ şi pe blogăsu’. Nu cred că a ramas cu impresia că i s-a dat aprobarea pentru blog de undeva de sus. Nu cred că înţălege greşit conceptul, dreptul de ‘exprimare liberă’. Îl înţălege foarte bine, şi la fel ca şi prietenii lui roşii şi rozalii îl exploatează la maxim – exceptând cazul în care le stă în puteri să-l îngrădească la maxim.

De ceva ani majoritatea aberaţiilor de stânga nu mai sunt atât de virulente. Nu-ţi mai bat timpanul cu “Timpul revoluţiei e acum şi locul e fix aici”. Acum reuşesc să demonstreze că o minciuna rămâne o minciună doar dacă nu este repetată de un număr suficient de ori. Deci, aceleaşi aberaţii trebuiesc repetate vehement, din nou şi din nou şi din nou. De preferinţă până când nu-şi mai aduce nimeni aminte şi de o altă versiune.

Şi e un procedeu simplu. Teza nu o mai serveşti într-o formă brută, că doar pipălii e proşti şi nu suficient de enlighted să te înţăleagă. So … cauţi poveştile corespunzătoare din the real life. Tai din ele toate elementele necorespunzătoare tezei tale. Ce a mai rămas se răstălmăceşte de un număr suficient de ori. Înainte de servire trebuie împachetată alături de chestii trendy. Pentru cei de stanga de obicei ceva cu pacea-n lume, dreptul la avort, drepturile homosexualilor, ceva ecologie. Whatever. Tre să sune politicăli corect. Nu trebuie să fie idei care au neapărat legătură cu teza ta. Merg şi astea confiscate şi puse în slujba cauzei.

Apar chestii gen Bucurenciu, care apărându-se de acuzatiile cum că ar fi pro-comunist se erijează în observator echidistant al întregii lumi prin prisma marxismului. Care vrem nu vrem, are dreptate! Ne spune că popoarele lumii – ălea mai capitaliste – au devenit conştiente de responsabilitatea care o au pentru ce s-a întâmplat şi încă se întâmplă în Africa. Că-şi cam recunosc vina. Nici un cuvânt despre o chestie gen Congo în perioada când era colonie belgiana – intre 1948 si 1958 a avut o creştere a productivităţii industriale de doua ori şi jumătate – de care s-a ales praful datorită politicienilor LOCALNICI. Nici despre roşii gen Dagmar Hammarskjold – secretar ONU ‘53-’61 care au avut influenţe cel puţin nefaste în Africa acelor ani. De asemenea ar fi politichăli incorect să vorbeşti despre violenţele negrilor împotriva negrilor, albilor sau asiaticilor. Ştim cu toţii cât de mult au suferit indienii din cauza imperialismului britanic. Ghandi e un sfânt. Nu contează că ţesutul de mână pe care-l aprecia atât de mult era contraproductiv într-o ţară a cărei exporturi se bazau şi pe producţia masivă de textile. Sau costurile destul de ridicate ale vieţii necesare vieţii în sărăcie pe care o ducea. Dar se ignoră convenabil şarlatanismul lui Ghandi şi faptul că metodele lui nu aveau cum să funcţioneze decât într-un imperiu ultra-liberal. Se ştie că urmaşul lui ţipa împotriva imperialismului occidental. Dar că Nehru nu a avut nimic de comentat când China a ocupat Tibetul sau Rusia a înabuşit revoluţia din Ungaria.

Bucurenciu se miră de ce unii sunt niste anti-comunisti obsedati si au tupeu’ de a-l acuza de te miri ce. Şi se apară repetând teze bazate pe adevăruri confiscate. Alminteri e un tip dezgheţat, face impresa unui bun cunoscător într-o sumedenie de domenii. Cum naiba să nu-l bage în seamă mulţi tineri din ziua de azi. Că doar e unu’ la fel de tânar ca şi ei. Nu un moş cu sechele din trecut. Dorin Lazăr zice la un moment dat plin de optimism că o să stea altfel treaba după alegerile din Nov. 2007. Nu, nu o să stea mai bine. Sunt prea multe tricouri cu Che Guevara si prea putine cu Che Guevara + inscriptii de genul “am acest tricou multumita capitalismului” sau “communism killed 100.000.000 people and all I’ve got is this lousy shirt”.

Şi, revenind cu voia dumneavoastă la tovarăşul Iliescu: omul ăsta naşte ceva trăiri. Cum auzi ce scrie sau citeşti ce zice (amazing, huh?), cum parcă începi să simţi gust de suc gastric pe limbă – mulţumesc din inimă partidului că mă ajută să-mi reamintesc anumite aspecte ale fiziologiei mele. Sau pe de altă parte poţi descoperii cât de repede poţi ajunge să stai pe zonele posterioare consacrate susţinerii oamenilor muţi de admiraţie – în cazul băbuţelor dili şi tinerilor blegopterici.